Home » D:News » Nu toate grăsimile saturate sunt la fel: unele ne protejează de diabet, susţine un grup de cercetători

Nu toate grăsimile saturate sunt la fel: unele ne protejează de diabet, susţine un grup de cercetători

Nu toate grăsimile saturate sunt la fel: unele ne protejează de diabet, susţine un grup de cercetători
Publicat: 06.08.2014
Contrar ideii mult vehiculate că grăsimile saturate sunt, fără excepţie, dăunătoare sănătăţii, o echipă de oameni de ştiinţă susţine că unele tipuri de grăsimi saturate, întâlnite în produse lactate, precum iaurtul, ar fi benefice organismului, reducând riscul apariţie diabetului tip 2.

În schimb, grăsimile saturate din carnea roşie şi anumite alimente prăjite, precum şi cele generate în organism ca urmare a consumului de carbohidraţi şi alcool, ar putea fi nocive. 

Diferenţa constă în numărul de atomi de carbon conţinuţi în moleculele de acizi graşi ce intră în componenţa acestor grăsimi, arată un studiu publicat în jurnalul The Lancet Diabetes and Endocrinology.

Un număr par de atomi de carbon – 14, 16, 18 – este asociat cu creşterea riscului de diabet tip 2, în timp ce un număr impar (15 sau 17) este corelat cu un efect protector împotriva acestei boli.

Cercetările au fost realizate pe mai mult de 340.000 de persoane din 8 ţări europene; dintre participanţi, 12.403 s-au îmbolnăvit de diabet tip 2.

Grăsimile saturate, întâlnite în produse de origine animală precum carne, brânzeturi, unt, erau considerate în general nesănătoase şi asociate cu creşterea nivelului de colesterol şi a riscului de apariţie a bolilor de inimă şi a diabetului tip 2. 

Aceste noi descoperiri arată însă că nu toţi acizii graşi din grăsimile saturate sunt la fel, în ceea ce priveşte efectul asupra organismului, spune conducătorul studiului, dr. Nita Forouhi, din cadrul Medical Research Council Epidemiology Unit, Cambridge University.

Acizii graşi cu număr impar de atomi de carbon sunt întâlniţi în iaurt şi alte produse lactate, astfel încât aceste alimente ar avea un efect protector împotriva diabetului tip 2, cred cercetătorii.

Situaţia e mai complicată când e vorba despre acizii graşi cu număr par de atomi de carbon, deoarece aceştia, chiar dacă nu sunt ingeraţi ca atare, prin consumul de carne, de exemplu, pot fi totuşi sintetizaţi de organismul uman în urma consumului de carbohidraţi şi alcool.

Sursa: Mail Online

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați